Avocat specializat in Dreptul muncii
Echipa Decathlon Romania are un post deschis pentru un avocat, care să contribuie alături de noi la a face minunile sportului cât mai accesibile. Ne dorim o persoană specializată în Dreptul muncii, astfel încât să ne ajute la a imbuntăți activitatea angajaților și în a le oferi un mediu de lucru corect și inclusiv.
Suntem de peste 15 ani pe piața de retail sportiv din România, fiind actual lider de piață, iar ca să ajungem la astfel de rezultate, căutăm mereu noi talente care să ne provoace modul de lucru, să inoveze, să ne ajute să ne depășim limitele și să devină liderii de mâine.
Ce trebuie să faci?
Responsabilitățile tale vor fi următoarele:
-oferirea de consultanță și asistență juridică contractuală completă în domeniul dreptului muncii, pregătind, negociind și revizuind o gamă largă de contracte, asigurând conformitatea cu prevederile legale și politicile și procedurile interne;
-oferirea de consultanță – astfel încât societatea să desfășoare activitățile respectând legile aplicabile; de asemenea, asigurarea că politicile și procedurile interne sunt respectate;
-asigurarea că toate regulile și reglementările interne ale companiei sunt conforme cu legislația în vigoare;
-prezentarea către angajații companiei aflați la punctele de lucru, rezumate ale legislației pe care trebuie să o respecte în activitatea zilnică;
-consultanță juridică privind legislația muncii, drepturile și obligațiile angajatorilor și angajaților, interpretând și aplicând legile în contextul specific al companiei;
-redactarea, revizuirea contractelor de muncă, asigurând toate prevederile ca fiind conforme cu legislația muncii și reflectă corect politicile și procedurile companiei;
-gestionarea litigiilor in munca;
-monitorizarea modificărilor legislative și reglementările în domeniul muncii, asigurând faptul ca politicile și practicile companiei sunt în conformitate cu aceste modificări și oferind traininguri pe teme de conformitate;
-suport în investigarea și gestionarea cazurilor de încălcare a regulamentelor interne, asigurându-se că procedurile disciplinare sunt corecte și respectă drepturile angajaților;
-in cazul companiilor multinaționale, avocatul coordonează și gestionează problemele juridice legate de angajații care lucrează în diferite jurisdicții, asigurând conformitatea cu legislațiile muncii din diferite țări.
Requirements
De ce ai nevoie pentru a avea succes?
Foarte important pentru noi să ai cel puțin intre 5 si 7 ani experiență în domeniul Dreptul Muncii, cu specializare pe aceasta ramura, fiind o fire analitică și cu multă atenție la detaliile responsabilităților postului.
Pasiunea pentru sport ne unește, așadar suntem în căutarea unui pasionat de sport, cu multă energie, curios și deschis către echipă, care primește și oferă feedback valoros, este exigent și bun comunicator, fiecare intâlnire cu echipa fiind plină de vitalitate, chiar prin practică sportivă.
Pentru a ține legătura cât mai stabil cu toți membrii echipei,
- ar plăcea să fii deschis la deplasări periodice în punctele noastre de lucru, prin care să te asiguri că toate reglementările companiei sunt urmate conform.
Prin toate acestea iți poți dezvolta o carieră frumoasă alături de noi, așa că abia așteptăm să te cunoaștem!
Benefits
Ce oferim?
- un mediu de muncă activ, cu posibilități multiple de dezvoltare;
-
- uri locale și internaționale;
-
- uri și întâlniri cu echipa, pentru a practica sport și a petrece timp împreună;
- asigurare medicală privată;
- program intern de recomandări viitori angajați, cu recompensă financiară;
- bonuri de masă si tichete cadou;
- pachet salarial individualizat, bazat pe propriile performanțe;
- oportunitatea de a investi în companie prin sistemul de acționariat;
- siguranța unui loc de muncă stabil, oferind perspective de dezvoltare a angajatului pe termen lung.
Găsește o carieră în ritmul inimii tale!
Fii primul, care se va înregistra la oferta de muncă respectivă!
-
De ce să cauți de muncă pe Lucrezi.ro?
În fiecare zi oferte noi de muncă Puteți alege dintr-o gamă largă de locuri de muncă: Scopul nostru este de a oferi o gamă cât mai largă de opțiuni Lasă să-ți fie trimise noile oferte prin e-mail Fii primul care răspunde la noile oferte de muncă Toate ofertele de muncă într-un singur loc (de la angajatori, agenții și alte portaluri) Toate serviciile pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt gratuite Vă vom ajuta să găsiți un nou loc de muncă